Rudele lui Filat, supărate: Fotografiile făcute în celulă sunt o încălcare la viața privată

Rudele fostului premier, Vlad Filat sunt revoltate că în presă au apărut imagini din celula în care stă acesta. Un mesaj în acest sens a fost postat pe pagina de Facebook a politicianului. Familia lui Filat confirmă că lucrurile care apar în imagini îi aparțin deținutului, respectiv și celula.

celula

celula.jpg7

celula.jpg77

Totodată, rudele mulțumesc administrației Penitenciarului 13 pentru condițiile bune în care se află, însă își exprimă indignarea că șefii au permis ca fotografiile să fie făcute, menționând că este o încălcare la viața privată.

Vedeți mai jos mesajul integral, postat pe rețeaua de socializare:

„In legatura cu imaginile aparute in presa, facem urmatoarele precizari:

Toate lucrurile din imagini, dar absolut toate, (incepand cu farfuriile, servetele si terminand cu televizorul) au fost puse la dispozitie de catre rude. Mai mult, tot cu ajutorul rudelor, au fost reparate doua celule. (Initial, acestea aratau exact ca pozele cu care se face comparatia).

In una dintre ele, se afla acum Vlad Filat. Multumim administratiei Penitenciarului nr. 13 ca a acceptat ajutorul financiar pus la dispozitie de rudele lui Vlad Filat, in conditiile in care institutia nu este in stare sa asigure nici cele mai minime conditii umane.

Este absolut revoltator insa ca administratia penitenciarului a permis ca aceste fotografii sa fie facute. Este in primul rand o incalcare la viata privata.

Concluzia pe care o facem este ca, in lipsa lui Vlad Filat, oricine poate intra in celula fara ca el sa fie informat. Daca acest lucru se intampla, avem toate motivele sa credem ca viata lui Vlad Filat este pusa in pericol iar, in lipsa lui, in celula i s-ar putea pune droguri, telefoane mobile sau substante care i-ar pune in pericol viata.

Cerem institutiilor pentru apararea drepturilor omului sa ia atitudine fata de caz. Va multumim.

*Acest mesaj apartine rudelor si fost publicat de admin”.

sursa: moldova24.info

About Author

admin