Administrația de Stat a Drumurilor respinge informațiile manipulatoare privind lucrările provizorii care au loc pe unele trasee

Administrația de Stat a Drumurilor vine cu precizări, după ce în presă au apărut informații „manipulatoare privind starea drumurilor”. Într-un comunicat, instituția menționează că drumurile care sunt în reparație provizorie nu fac parte din programul de stat “Drumuri bune”.

„Avînd în vedere informaţiile manipulatoare privind starea drumurilor, promovate de unele instituţii media, facem precizarea ca, la moment, gropile apărute în carosabil pe drumurile vechi se acoperă cu asfalt rece, provizoriu, urmând ca, imediat ce vor permite condiţiile meteo, acestea să fie plombate capital.

Am decis să aplicăm o soluţie provizorie, pentru ca cetăţenii să nu fie nevoiţi să suporte acest disconfort până ce vremea va permite reasfaltarea drumurilor vechi, unde au apărut fisuri. Facem de asemnea precizarea ca drumurile aflate în reparaţie provizorie, menţionate în mass media nu fac parte din programul de stat “Drumuri bune”, informaţia tirajată de unele instituţii media, în acest sens, fiind una falsă”, se spune în comunicatul ASD.

Reacția ASD vine după ce presa controlată de Ţopa-Platon a criticat lucrările de reparație care au loc în această perioada pe unele porțiuni de drum, menționând că acestea fac parte din programul guvernamental „Drumuri bune pentru Moldova”.

About Author

admin