Afacerea ”TUPOLEV”! Cum a fost sărăcit statul de zeci de milioane de dolari

Noi detalii ies la iveală despre activitatea lui Vlad Filat în fruntea Departamentului Privatizării la sfârșitul anilor 90 și partenerilor săi de afaceri, printre care și Victor Țopa.

Portalul today.md a publicat vineri o investigație despre aceste personaje, inclusiv, despre o ”afacere” consumată în 1998, în care Filat a vândut șase avioane de tip TU-154 la prețul de nimic de 1,1 milioane de dolari.

Politicianul Iurie Roșca, cel care a condus o comisie parlamentară de anchetă, inclusiv pe acest caz, declară că Filat a prezidat comisia de negocieri directe, iar Filat a semnat procesul verbal. Mai mult, membrii comisiei au stabilit că Filat a fost cel care a propus prețul de 1,1 milioane, în timp ce costul avioanelor era de câteva ori mai mare, astfel că diferența a pus-o în buzunar, după cum menționa Iurie Roșca.

Acesta preciza că avionele respective erau funcționale.

www.today.md publică luni un alt material, care vine cu precizări și completări la așa-zisa afacere ”Tupolev”. Articolul este semnat de jurnalistul de investigații Valeriu Manea, care precizează că Air Moldova a avut nouă avioane de acest tip. Două dintre acestea au fost dezmembrate în anii 1998-1999 pe Aeroportul Chișinău, în timp ce controlul Air Moldova era deținut de Victor Țopa. Celelalte avioane, inclusiv cele vândute de Filat la preț de 200.000 de dolari bucata (cam atât cât costă un apartament de elită în Chișinău n.red) au funcționat până în anii 2008-2009, adică mai bine de 10 ani, după ce Republica Moldova le-a vândut ca nefuncționale. Unul dintre aceste avioane este utilizat și în prezent de MAI al Federației Ruse.

Există mai multe neclarități în privința acestei afaceri, cert este că prețul lor pe piață era de 3-5 milioane de dolari bucata, în timp ce au fost vândute cu 0,2 milioane bucata, astfel, suma prejudiciului fiind de până la 30 de milioane de dolari. ”Avioanele au efectuat zboruri încă mult timp, fără nicio problemă. Cu toate că au fost făcute declarații că ar fi fost vândute companiei „Rosaviazapciasti”, două avioane sunt și azi în stare bună, zboară. Cum s-a ajuns la acest preț de 1 mln 200 mii dolari pentru tranzacție, dacă prețul lor de atunci era nu mai mic de 3-5 mln bucata? Adică între 18 și 30 mln dolari SUA pentru toată tranzacția. Cine a fost beneficiarul? Sau a fost o schemă din cele șmechere, avioanele au fost vândute unei firme-fantomă și băieții descurcăreți câștigau bani din chiria lor sau din leasing?”, potrivit articolului.

About Author

admin