Andrian Candu: Analiza legislației electorale va fi în beneficiul concurenților electorali și ar putea fi aplicată pentru următorul scrutin

Analiza legislației electorale, care va fi făcută de un grup de lucru din Parlament, va fi folosită pentru îmbunătățirea reglementărilor în beneficiul concurenților electorali și ar putea fi aplicată pentru următorul scrutin. Declarația a fost făcută de către șeful Legislativului, Andrian Candu, la o emisiune de la postul public de televiziune. Candu a precizat că posibilele modificări nu contravin practicilor internaționale.

”Poate Codul nostru electoral este vechi și poate nu corespunde pe unele chestiuni cu ziua de astăzi și ar fi cazul să modificăm sau să scoatem restricțiile din ziua alegerilor. Nu vrem să ajungem în alegerile parlamentare în aceeași situație în care am fost la alegerile locale”, a specificat președintele Parlamentului.

Candu a mai spus că bunele practici ale Consiliului Europei și ale Comisiei de la Veneția menționează că modificări esențiale, care pot chiar înrăutăți situația, nu pot fi făcute într-un an de zile până la alegeri. În schimb, nu este exclus faptul ca să îmbunătățești legislația, pentru a aduce anumite beneficii concurenților electorali.

”Poate Comisia va face o analiză, va veni în fața Plenului și va spune că trebuie să introducem câteva elemente legate de rețelele de socializare și trebuie să interpretăm ce înseamnă exact agitație electorală în ziua alegerilor și trebuie să clarificăm că instanțele de judecată, pentru o astfel de încălcare, nu au dreptul să se pronunțe pe anularea sau neanularea alegerilor, dar de exemplu să penalizeze financiar concurenții electorali”, a explicat Andrian Candu.

Șeful Legislativului a mai spus că speră că și foștii concurenți electorali se vor implica în lucrările grupului de lucru creat.

”Comisia are dreptul să invite inclusiv concurenți electorali. Să vină și să se expună dl Ceban, dl Năstase, să-și țină pledoarii în Comisie. Comisia poate să-i invite și ei vor fi obligați să vină la lucrările Comisiei. Sperăm ca în a doua jumătate a lunii septembrie, deja cu raportul Comisiei, în Parlament să luăm decizia cea mai bună. Dacă trebuie, să facem interpretări de noțiuni, dacă trebuie, să facem modificări în legislație, în așa fel încât noi să depășim subiectul legat de invalidarea alegerilor”, a punctat Andrian Candu.

sursa: Timpul.md

About Author

admin