Andrian Candu efectuează o vizită de lucru la Washington

Președintele Parlamentului Andrian Candu efectuează o vizită de lucru, în perioada 4-8 decembrie curent, la Washington, la invitația Congresului Statelor Unite ale Americii.

Programul Președintelui Parlamentului include întrevederi cu senatori și congresmani, inclusiv cu copreședinții grupului de prietenie pentru Moldova, Pete Olson și David Price, întrevederi cu alți oficiali și câteva interviuri pentru presa americană.

Andrian Candu va participa cu o luare de cuvânt la Forumul Parlamentar pentru Securitate (Parliamentary Intelligence Security Forum), unde va vorbi despre riscurile și provocările din regiune, precum și amenințările hibride, inclusiv în contextul politic de la Chișinău.

De asemenea, Președintele Parlamentului va participa la lansarea Consiliului de Business Moldova – SUA. Obiectivul acestui Consiliu este promovarea schimburilor economice, susținerea investitorilor şi sprijinirea agenţilor economici din cele două state.

Ultima vizită a Președintelui Parlamentului în SUA a avut loc la 25 iunie curent. Atunci Andrian Candu, alături de omologii săi din Georgia și Ucraina, susținuți de speakerul din Lituania și vicepreședintele Parlamentului Poloniei au discutat cu oficialii americani despre riscurile de securitate generate de prezența nesancționată a trupelor rusești în zonă, războiul hibrid, drepturile omului, securitatea energetică în Estul Europei, precum și reformele implementate și parcursul european al celor trei state.

About Author

admin