Bănuit de mai multe furturi, prins de polițiști

Polițiștii din Drochia au reținut un tânăr de 20 de ani, autor a patru furturi, comise în satul Șuri.

Ca urmare a investigaţiilor efectuate, polițiștii au stabilit că suspectul, în luna februarie ar fi spart două societăți comerciale, oficiul poştal şi gimnaziul din localitate, de unde a sustras circa 7000 de lei, cartele de reîncărcare ,produse din tutungerie şi un mini-terminal de unde a încasat suma de 11.027 de lei.

Audiat de polițiști, acesta și-a recunoscut vina, declarând că a acționat singur, pe timp de noapte prin spargerea geamurilor sau a ușilor. Ulterior, banii i-a cheltuit în locurile de agrement din or. Drochia.

Dacă va fi găsit vinovat, acesta riscă până la patru ani de închisoare sau amendă de până la 20 de mii de lei.

About Author

Reporter