Băsescu: Politicienii pro-europeni de la Chișinău, printre care Maia Sandu, vând iluzii cetățenilor

Maia Sandu și mulți alți politicieni pro-europeni de la Chișinău vând iluzii cetățenilor. Astfel a comentat fostul președinte al României Traian Băsescu întrebarea de ce nu a venit în țara noastră să îi susțină pe Maia Sandu, Andrei Năstase sau Mihai Ghimpu. Declarația a fost făcută la emisiunea Important de la postul TVC 21.

”Îmi dau seama că Maia Sandu n-are curaj să afirme ideea unionistă. Nu l-a avut nici în campanie, nu-l are nici acum. N-o critic, dar eu n-am venit la Chișinău ca să mint, Maia Sandu și mulți alți politicieni pro-europeni vând iluzii cetățenilor din Republica Moldova”, a declarat Băsescu.

Fostul lider de peste Prut afirmă că a susținut liderul Partidului Acțiune și Solidaritate în alegerile prezidențiale și ar face la fel dacă ea ar candida din nou, dar este dezamăgit că Maia Sandu ”prea se leapădă de guvernările anterioare, când a fost și în Guvernul Filat, și în Guvernul Leancă”.

”Bănuiesc că dânsa n-a plutit undeva prin guvernele alea, a fost chiar ministru plin”, a mai spus Traian Băsescu. Acesta insistă că politicienii pro-europeni de la Chișinău vând iluzii și că doar unioniștii sunt pragmatici, citează Politics.md.

About Author

admin