BATISTA PE ȚAMBAL // Viorel Țopa: Rușine, Ambasada SUA!

Oligarhul fugar Viorel Țopa, condamnat în Moldova și refugiat la Frankfurt, atacă dur Ambasada SUA în Moldova. Într-o postare pe Facebook, acesta susține că eventuala construcție a misiunii diplomatice la Chișinău, în spațiul fostului Stadion Republican, ar fi ”o rușine”.
”În locul Stadionului Republican va fi o nouă Ambasadă a SUA. Ar fi o mare rușine dacă se adeverește, dar ar mai și explica multe din atitudinea Ambasadei SUA în Moldova”, a scris Viorel Țopa.

Între timp, Ambasada SUA în Republica Moldova a reacționat la informațiile din presă, privind construcția unui nou sediu al misiunii diplomatice.
“Ambasada SUA apreciază pașii întreprinși de Guvernul Moldovei pentru a susține intenția noastră de a construi o nouă ambasadă, fapt care reflectă relațiile noastre bilaterale profunde și continui. Negocierile privind achiziționarea terenului nou sunt în desfășurare”, se arată într-un comunicat al misiunii diplomatice.

sursa: Timpul.md

About Author

admin