Blogger: Subiectul despre „căutarea miliardului” a scos-o din sărite pe Natalia Morari

A încercat să facă o nouă emisiune propagandistică, dar planurile i-au fost date peste cap. Bloggerul Corneliu Gandrabur oferă o primă reacție la emisiunea Politica de ieri, de la postul de televiziune TV 8, la care Natalia Morari a fost ridiculizată de vicepreședintele Tineretului Democrat, Ion Hargel.

”Astfel, în cadrul emisiunii de ieri, Harghel a prezentat mai multe fotografii și probe care demonstrează că Morari și invitații ei „neafiliați politic” manipulează zilnic. Mai mult, fiind atins și subiectul despre „căutarea miliardului”, Morari s-a aprins atunci când Harghel a întrebat-o dacă i-a întrebat pe cei din familia Lucinschi și pe Șor despre banii jefuiți din sistemul bancar”, scrie Corneliu Gandrabur, într-un material publicat pe blogul său.

Autorul taxează și decizia Nataliei Morari de a-i închide microfonul lui Ion Harghel.

”Fiind deconspirată în direct că nu vrea să se afle și adevărul în emisiunea ei, Morari a țipat tot timpul că închide emisiunea sau taie microfonul lui Harghel, ca să-i închidă gura omului care prezenta și o altă opinie”, continuă Gandrabur.

În final, Gandrabur constată că emisiunea Nataliei Morari a degenerat într-o porție penibilă de victimizări.

”Mai pe scurt, vorba lui Cheianu, deși Morari a dorit să facă o nouă emisiune propagandistică și a încercat să închidă gura lui Harghel, până la urmă nu a putut decât să se victimizeze”, conchide Gandrabur.

sursa: hotnews.md

About Author

admin