Ceban: Rondul de la intersecția străzilor Ion Creangă – Calea Ieșilor și bd. Ștefan cel Mare, dar și parcul „Alunelul” au fost amenajate de sărbătoare

Rondul de la intersecția străzilor Ion Creangă-Calea Ieșilor și bd. Ștefan cel Mare, dar și parcul „Alunelul” au fost amenajate de sărbătoare.

Potrivit primarului general Ion Ceban, în capitală multe parcuri, zone verzi, scuaruri, străzi centrale, alei și rondurile au fost decorate cu luminițe. Aceste locații vor fi suplinite până în ziua de Revelion.

„Din acest weekend au început a fi amenajate târguri de Crăciun și târguri cu implicarea agenților economici. Astfel de locații vor fi amenajate în toate sectoarele. În Piața Marii Adunări Naționale va fi amenajat un orășel al copilăriei, cu mai multe caruseluri pentru cei mici și va fi deschis în curând. Urmează să avem și alte surprize despre care vom anunța pe parcurs”, a declarat Ceban.

Primarul afirmă că foarte mulți agenți economici au decorat clădirile pe care le dețin, restaurante, cafenele, magazine.

About Author

admin