Cetățean al Franței, reținut pentru proxenetism


Un cetățean al Franței a fost reținut și cercetat penal pentru faptul că a determinat două moldovence să practice prostituția în Franța. Acesta a fost reținut pe Aeroportul Internațional Chișinău.

Bărbatul le-a promis celor două cetățene ale Republicii Moldova, cu vârste între 21 și 29 de ani, că vor avea condiții bune de practicare a prostituției în Franța și că vor fi remunerate bine. Mai mult decât atât, le-a spus că deplasarea în afara țării va fi achitată, iar la destinație vor avea asigurate condiții de trai.

Dacă îi va fi demonstrată vinovăția, cetățeanul francez riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 4 la 7 ani.

Reținerea și acțiunile de urmărire penală ulterioară au fost efectuate sub conducerea procurorilor PCCOCS de comun cu ofițerii Centrului pentru Combaterea Traficului de Persoane al Inspectoratului Național de Investigații – subdiviziune a Inspectoratului General de Poliție.

About Author

admin