Chinurile lui Năstase: Jură că nu a vrut în politică, dar vrea să fie președinte de țară

Liderul Partidului Demnitate și Adevăr, format din Platforma cu aceeași denumire, Andrei Năstase, aproape că a jurat în cadrul unei emisiuni televizate că nu și-a dorit nici un moment să facă politică, dar că așa au fost circumstanțele. Doar că la câteva luni de la intrarea oficială în politică, pe care el ar fi evitat-o cât a putut, deja se dorește președinte de țară.

În cadrul emisiunii „Pahomi” de la Realitatea TV, Năstase a declarat că atunci când a început protestele, acum un an, nu avea intenții politice și chiar s-a opus. “Nu erau intenții politice. Nimeni nu a vrut să facă politică. Până la 13 decembrie am ținut să nu intru în politică, am făcut tot ce mi-a stat în puteri să nu intru în politică”, a declarat Andrei Năstase, chiar dacă despre transformarea Platformei în partid se vorbea deja acum un an.

În schimb, chiar dacă susține că nu și-a dorit să ajungă politician, acum Năstase vrea să fie președinte. După ce a evitat în câteva rânduri să dea un răspuns clar la această întrebare din partea moderatorului, Năstase a sugerat clar că aspiră la această funcție. „Care este soldatul care nu vrea să ajungă general?”, a declarat Năstase, ceea ce înseamnă că de la „opoziția insistentă” de a intra în politică și până la a candida la funcția de președinte de țară, nu e decât un singur pas.

sursa: Politics.MD

About Author

admin