Circa 1,1 milioane lei a adunat Primăria Chișinău pentru lupta cu COVID-19.

Primăria Capitalei a repartizat circa 1,1 milioane de lei, obținuți din donații pentru sistemul medical. Primarul Ion Ceban a anunțat astăzi că din acești bani vor fi procurate măști, echipamente sau termometre. De asemenea, au fost repartizate cele 500 de teste pentru COVID-19 în instituțiile medicale, donate Primăriei Chișinău săptămâna trecută.

În cadrul ședinței de astăzi a grupului de lucru de la Primărie, Direcția Sănătate a informat de că a trimis în concediu toţi medicii care au peste 63 de ani, în conformitate cu dispoziția Guvernului de săptămâna trecută.

„Cât ține de deplasarea medicilor la domiciliu și la serviciu, a fost semnat un contract cu un agent economic, care deține microbuze. Astfel, pe zi se efectuează câte 15 curse, iar până în prezent s-au înregistrat 2800 km”, a mai declarat Ion Ceban.

Primarul a mai spus că toate unitățile de transport public sunt dotate cu dezinfectant și la fiecare stație terminus se dezinfectează unitățile. De asemenea, pentru siguranța șoferilor, ușa din față a troleibuzelor și autobuzelor este blocată, iar accesul pasagerilor către conducătorii auto este interzisă.

Potrivit lui Ion Ceban, şi dezinfectarea străzilor rămâne o prioritate în continuare, iar angajații care ies în teren, sunt echipați corespunzător. Aceștia în fiecare dimineață stropesc străzile capitalei, curțile blocurilor, parcurile cu dezinfectant.

„Mulțumesc tuturor celor care sunt la muncă în această perioadă pentru a nu lăsa orașul să fie nefuncțional. Mă refer la șoferi, angajații direcțiilor care salubrizează și dezinfectează orașul și nu în ultimul rând la medicii și lucrătorii medicali. Știu că nu este deloc ușor, vă rog doar să fiți cât posibil de prudenți și atenți la tot ce faceți, cum lucrați și cu cine contactați”, a mai scris primarul Capitalei.

About Author

admin