Condamnat la 11 ani de pușcărie pentru comiterea a cinci infracţiuni grave

Ani grei de pușcărie pentru un minor care, în perioada anilor 2014–2105, a pătruns în două magazine, cinci gospodării şi în incinta sediului unei firme din raion, de unde a sustras bunuri în valoare de peste 17 mii de lei.

Minorul, în vârstă de 17 ani, este originar din Hînceşti și a fost condamnat la închisoare pentru cinci capete de acuzare.

Potrivit unui comunicat al Procuraturii Generale, într-un alt episod, inculpatul a fost învinuit de răpirea unui minor, care se plimba cu un cal, pe care l-a dus într-o livadă unde l-a deposedat de telefonul mobil. În continuare, agresorul a lovit victima, încercând să întreţină cu aceasta un raport sexual. Minorul însă a reuşit să fugă. În aceeaşi perioadă, inculpatul a mai sustras telefoanele mobile de la doi minori, lovindu-i în plină stradă şi a încercat să jefuiască o bătrână.

Pentru comiterea jafului, furtului, tentativei de jaf, tentativei de acţiuni violente cu caracter sexual şi răpirea unei persoane minore, inculpatul a fost condamnat la 11 ani privaţiune de libertate in penitenciar pentru minori.

Sentinţa este cu drept de atac.

About Author

admin