Creatorul lui Filat, gata să-i ia locul ca sponsor al PLDM? În loc să negocieze formarea alianței, liberal democrații încearcă să-și plaseze candidatul pe ușa din spate

Deținătorii a 2 procente de rating au vrut să ne fraierească din nou. Planul Streleț-Sturza-Timofti, a fost însă dejucat.

Campania de Facebook a lui Ion Sturza, prin care a încercat să ni se prezinte ca un nou Mesia, nu a fost decât o parte a unui plan bine(?) gândit, prin care s-a încercat băgarea pe gât a unui candidat PLDM la funcția de Prim-ministru.

Da. Anume așa. Sturza este candidatul apolitic al PLDM, pe care trebuia să-l acceptăm, în cazul în care planul nu era dejucat.

Planul a constat în următoarele: Streleț urma să-l convingă pe Timofti să-l înainteze pe Sturza în calitate de prim-ministru. Dar totul trebuia să pară firesc:

– Eu, Nicolae Timofti, m-am trezit din somn de moarte, am citit Facebook-ul și am văzut că există un Sturza gata să ne salveze. Am decis să-l nominalizez la funcția de prim-ministru. Și nu! PLDM-ul nu are treabă cu asta!

Acest mesaj urma să-l auzim de la președintele-legumă, care nu are ceva ce trebuia să aibă și ar fi frumos dacă avea. Următorul pas urma să fie făcut de PLDM, care, uimit de luciditatea Președintelui anemic, trebuia să iasă și să declare:

– Este fenomenal de înțelept președintele, care a decis să nu meargă pe mâna partidelor și să ne dea un candidat apolitic. Acum partidele ar trebui să ne urmeze pe noi, cei din PLDM, și să-l susțină, dacă le pasă de viitorul țării. Nu, nu al PLDM și Sturza, dar al țării! Domnule Președinte, vă felicităm cu această decizie de geniu, la care noi nu am pus deloc umărul.

Urmează pasul trei. Platforma DA, care trebuia să strige din toate cele 3 corturi pline cu 2 oameni: „Ăsta e candidatul! În sfârșit, Timofti a ieșit din capivitate!”.

Pasul patru: după ce candidatura lui Sturza eșua lamentabil, Streleț mai ieșea o dată și spunea:

– Noi am vrut să participam la guvernare, dar ne-au respins candidatul „independent”.

De ce anume așa? Din mai multe motive.

În primul rând, PLDM-ul își caută sponsor (împreună cu Timofti). Or, după arestul lui Filat s-au cam subțiat resursele financiare ale verzilor. Rolul de sponsor l-ar fi jucat de minune un Sturza, cel care l-a crescut, împreună cu Lucinschi, pe al vostru.

În al doilea rând, PLDM știa că dacă vor înainta ei orice candidat, fie el Sturza, Putin sau Obama, nimeni nu l-ar fi acceptat. Or, PLDM e sinonimul corupției și cu rahatul vărsat în fața sediului lor înainte de arestarea lui Filat. Și oricine se atinge de PLDM, pute la fel. Anume de asta s-a recurs la conspirații.

Numai unor personaje certate cu realitatea le putea veni în cap un asemenea plan. Altfel nu poate fi explicat faptul că au crezut că moldovenii sunt atât de proști, încât să nu înțeleagă toată schema și să creadă că Timofti se poate trezi vreodată din comă și chiar să numească din capul lui un premier. Numai niște aventurieri pot crede că ar fi adunat voturile necesare pentru alegerea lui Sturza în funcția de prim-ministru. Nici măcar toți deputații din fracțiunea PLDM nu și-ar fi dat votul. La ce s-a gândit Sturza? Era să se facă de râs cu cele 10-12 voturi, care, posibil, le-ar fi obținut. Ion Sturza, așa cum a spus și Leancă, fără să se refere anume la el, nu era să fie decât pasul final spre alegeri anticipate.

Gabriel Călin, pentru Moldova24

P.S. Uneori ai impresia că schemele tâmpite ale PLDM-ului sunt băgate contra cost de Igor Dodon și Renato Usatîi.

About Author

admin