Deputatul PPDA Inga Grigoriu ascunde adevărul despre casele din Sângera

Apropiata lui Andrei Năstase, Inga Grigoriu, a fost prinsă cu minciuna. Deputata a reacționat la informațiile apărute pe pagina emisiunii online, „Într-un PAS bun”, precum că ar avea în orașul Sângera două case, la valoarea imobiliară a uneia din ele, Grigoriu indicând modesta sumă de puțin peste 1500 de euro.

Chiar dacă în declarația de avere depusă de Grigoriu personal la CEC înainte de alegerile parlamentare din 24 februarie 2019, este indicat că din anul 2007 aceasta este proprietara unei case de peste 100 m² și 10 ari suplimentari, pe Facebook, deputata a ales să mintă și să spună că în realitate casa aparține părinților ei. Mai mult, Inga Grigoriu nu a comentat în postarea de pe facebook de ce a indicat la valoarea respectivei case modesta sumă de 31 886 lei, chiar dacă în realitate doar terenul casei din suburbia municipiului Chișinău costă de câteva zeci de ori mai mult.

De asemenea, în aceeași declarație de avere, Inga Grigoriu a indicat că mai deține un imobil care încă se află în construcție. Deputatul din Platforma DA ar fi început construcția respectivei case de peste 120 m² în anul 2014 și nu a indicat valorea imobiliară. Despre acest imobil, apropiata șefului Platformei DA, Andrei Năstase, nu a spus nimic.

Screenshot_1-3

Declarația de avere și interese depusă la CEC de Inga Grigoriu

Amintim că aceste dezvăluiri au fost făcute pe data de 15 mai de către Ion Harghel, autorul emisiunii online, „Într-un PAS bun”.

„Această casă Inga Grigoriu a indicat în declarația de avere că o are din 2007 și a indicat la valoarea bunului doar 31 886 lei. Acum să-mi spuneți, cine nu și-ar dori o casă în suburbia municipiului Chișinău de 104 m² și 10 ari suplimentari, cu doar 1500 de euro? Mai mult, Inga Grigoriu din 2014, adică de când spun ei că în țară e tot mai rău și mai rău, își construiește tot în Sângera, o casă de 120 m². În declarația de avere nu a indicat valoarea acestui bun, dar presupun că va fi ca în primul caz, maxim 2000 de euro. Concluzia? Numai săraci și cinstiți nu sunt deputații lui Andrei Năstase”, a menționat Harghel.

sursa: telegraph.md

About Author

admin