Document care confirmă că Maia Sandu s-a opus majorării indemnizațiilor pentru copii

Proiectul legii privind prestațiile sociale pentru copii, elaborat de Ministerul Muncii și Protecției Sociale în 2015 și respins de Ministerul Educației, condus pe atunci de Maia Sandu, a fost consultat cu Alianța ONG-lor active în domeniul protecției sociale a copilului și familiei, constituită din circa 70 de organizații neguvernamentale. Redacția Today.MD a făcut rost de documentul blocat de Ministerul Educației, acum trei ani și jumătate.

Documentul stabilea prestațiile sociale pentru copii, în scopul asigurării unui suport financiar minim din partea statului la naşterea copilului, prestațiile sociale de suport pentru copiii adoptați, susţinerii copiilor rămaşi temporar fără ocrotire părintească și copiilor rămaşi fără ocrotire părintească, inclusiv în vederea continuării studiilor.

Proiectul a fost examinat și avizat de către ministerele Finanțelor, Justiției, Afacerilor Interne, Educației, Agriculturii și Industriei Alimentare, Sănătății, Culturii, Casa Națională de Asigurări Sociale, Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova.

În data de 1 iunie 2015, Cancelaria de Stat a inițiat procesul de contrasemnare a proiectului legii privind prestațiile sociale pentru copii. Procedura a fost stopată, însă, de Maia Sandu, deși subalternii săi au avizat pozitiv proiectul respectiv. Sandu a refuzat să contrasemneze documentul, dar și să prezinte poziția oficială a instituției pe care o conducea.

About Author

admin