Dodon este obligat să promulge legea privind combaterea propagandei rusești pe teritoriul RM

Reprezentanții Partidului Democrat (PD) susțin că „au luat act” de declarația președintelui Igor Dodon, care a anunțat că nu va promulga în niciun caz legea privind combaterea propagandei rusești pe teritoriul R. Moldova.

Solicitat de Ziarul NAȚIONAL să comenteze declarația șefului statului, purtătorul de cuvânt al PD, Vitalie Gămurari, a declarat: „Aceste declarații sunt populiste și reprezintă o ultimă încercare a lui de a se agăța de propaganda prin care spera să manipuleze în continuare oamenii”.

Democratul a amintit că președintele este obligat, conform Constituției, să promulge această lege importantă pentru asigurarea securității informaționale a R. Moldova.

„Dacă președintele nu va promulga legea votata astăzi în Parlament, atunci aceasta va fi votată a doua oara și președintele va fi obligat, conform Constituției, să o promulge. Dacă însă va decide să încalce Constituția din nou, ca în cazul numirii ministrului Apărării, vom fi nevoiți sa facem demersurile care se impun atunci când președintele țării sfidează Legea Supremă”, a conchis Gămurari.

About Author

admin

  • Grigore Petrov

    Pe el nici nimeni nu îl va întreba ! Filip și Candu și în lipsa lui vor promulga cum a fost cu ministrul appărării

  • Vitaly Zadunaisky

    S-a duce la plimbare pe citeva minute si cind vezi a fi si promulgata legea.