Doi moldoveni spărgeau cutii poștale și conturi de socializare, contra plată: Gmail – 13 700 lei, Odnoklassniki – 3 000 lei

Doi locuitori ai capitalei sunt cercetați penal pentru comiterea infracțiunilor informatice de accesare neautorizată a cutiilor poștale, a conturilor din rețelele de socializare, precum și a aplicațiilor de mesagerie în schimbul mijloacelor financiare, cauzând persoanelor fizice și juridice daune în proporții deosebit de mari.

Este vorba despre un tânăr în vârstă de 19 ani și un bărbat în vârstă de 49 ani, care domiciliau în municipiul Chișinău.

Bănuiții își realizau intențiile criminale prin atacuri informatice de tip ,,phishing”, adică inițial aceștia transmiteau o adresă electronică către cutia poștală sau pe contul reţelei de socializare a victimei. Ulterior, după accesarea adresei capcană de către victimă, suspecții intrau în posesia datelor de logare și de mesagerie, secretelor comerciale, datelor bancare, imaginilor personale şi intime ale victimelor.

Polițiștii au constatat că suspecții ofereau serviciile ilegale din anul 2016 și până în prezent, prin intermediul forumurilor închise, precum și website-urilor speciale concepute pentru primirea comenzilor de acest gen.

Astfel, pentru spargerea cutiei poștale ,,Gmail, bănuiții încasau circa  50 mii ruble rusești, echivalentul a 13 700 lei, pentru spargerea rețelei de socializare ,,Odnoklasniki” – aproximativ 3 000 lei. Mijloace bănești erau achitate de comanditari prin intermediul sistemelor de plăți online.

Venitul ilegal obținut de suspecți, în perioada de patru ani, se estimează la circa 5 000 000 lei.

În rezultatul perchezițiilor efectuate de polițiști cu sprijinul ofițerilor de la  BPDS „Fulger”, la domiciliile suspecților au fost depistate și consfiscate calculatoare, telefoane mobile și dispozitive de stocare a informației.

În acest caz a fost inițiată o cauză penală pentru comiterea infracțiunii de ,,acces ilegal la informaţia computerizată” și ,,fraudă informatică” în proporții deosebit de mari. Cauza penală a fost inițiată în temeiul unei plângeri depuse de un administrator al unei companii din Rusia, care ar fi devenit victima unui atac din partea acestora.

Dacă vinovăția persoanelor culpabile v-a fi dovedită în instața de judecată, suspecții riscă pedeapsă cu închisoarea de la 4 la 9 ani.

Investigațiile pe caz continuă, în scopul stabilirii tuturor circumstanțelor, precum și identificării altor persoane care au avut de suferit în urma activităților ilicite practicate de figuranți.

În acest context, Poliția atenționează cetățenii să fie prudenți în mediul online și să evite mesajele capcană!

Dacă suspectați că ați fi fost victime în urma cazurilor similare, sesizați Centrul pentru Combaterea Crimelor Informatice al INI, la adresa: strada Bucuriei 14, municipiul Chișinău.

About Author

admin