Dosarul Caravita: avocații lui Rusu cer Curții de Apel anularea arestului de 90 de zile

Miercuri, 4 noiembrie, Curtea de Apel va examina contestarea avocaților lui Ion Rusu, proprietarul companiei „Caravita Co”. Aceștia vor cere anularea încheierii Judecătoriei Sectorului Buiucani, conform căreia clientului lor i-au fost aplicate 90 de zile de arest.

Dosarul în privinţa lui Ion Rusu, care este nașul și cumnatul lui Vlad Filat, a fost expediat în instanța de judecată la mijlocul lunii octombrie. Acesta este învinuit de spălare de bani în proporţii deosebit de mari, astfel aducând prejudicii Băncii de Economii a Moldovei.

Actuamente, Ion Rusu se află în stare de arest, iar dacă va fi recunoscut vinovat de cele incriminate, acesta riscă o pedeapsă de până la 10 ani închisoare.

About Author

admin