Falsul despre regimul de vize promovat de presa de buzunar a lui Platon și Țopi, demontat de oficiali europeni

Mai multe instituții media din Moldova au promovat un fals despre introducerea vizelor, fapt care a obligat reprezentanții Parlamentului European să reacționeze și să dezmintă acest fals.
Astfel, Newsmaker, Agora.md, TV8, Jurnal TV, Unimedia.info, dar și alte instituții media, suspectate că sunt finanțare de Veaceslav Platon și oligarhii condamnați Victor și Viorel Țopa au scris că rezoluția ce urmează să fie votată mâine include, printre altele, recomandarea de suspendare a regimului liberalizat de vize pentru moldoveni.

Ca urmare, copreședintele Comitetului de cooperare parlamentară UE-RM, a venit cu dezmințire a acestei afirmații. Mai mult, Cristea a recomandat politicienilor din opoziție, promovați de presa menționată mai sus, să nu se joace cu teme importante, legate de interesul național.

”Nu se pune problema atingerii regimului de vize pentru Republica Moldova, vehicularea acestei idei face rău Chișinăului. Nu faceți campanie pe seama UE în lunile următoare. Cetățenii Republicii Moldova merită mai mult respect și sunt mai importanți decât interesele politice înguste de campanie”, a scris europarlamentarul Andi Cristea.

Și Renatas Juska, asistentul eurodeputatului Petras Austrevicius, autorul proiectului de rezoluție, a confirmat că informațiile tirajate de unele instituții de presă de la Chișinău sunt manipulatorii.

“Documentul nu trebuie interpretat ca o recomandare de a suspenda regimul de vize Moldiva – UE”, a declarat Renatas Juska pentru Newsmaker, care printre primii a difuzat falsul despre reintroducerea vizelor pentru moldoveni.

sursa: timpul.md

About Author

admin