Gafă monumentală sau manipulare a realizatorilor sondajului BOP

bop3

Ca să vă economisesc timpul, trec direct la subiect: BOP-ul prezentat astăzi nu a fost nimic altceva decât decât o încercare grosolană de a buimăci electoratul.

Cifrele prezentate în sondaj nu reflectă nici pe departe adevărata stare de lucruri. O recunosc chiar și autorii sondajului, care spun că din motive cunoscute numai de ei la întrebarea închisă despre intenția de vot, în lista partidelor nu au fost incluși doi lideri ai clasamentului electoral – Partidul condus de Iurie Leancă și cel condus de Renato Usatîi. Rezultatele lor au fost trecute în grafic doar după ce respondenții au declarat că vor vota aceste partide, chiar dacă ele nu erau în listă. Astfel, rezultatele afișate în sondaj ale acestor două partide ar trebui înmulțite la 2, susțin autorii BOP-ului.

Sincer, ați înțeles din prima sau ați recitit propozițiile de mai sus ca să înțelegeți mesajul? Dacă ați înțeles din prima – Felicitări! – faceți parte din cei 3 la sută care nu vor fi buimăciți când vor vedea la televizor știrea despre sondajul megaprofesioniștilor care au realizat BOP-ul. Asta unu la mână. Doi la mână, de ce trebuie să înmulțim cifrele noi și nu au făcut-o ei în power point? Și la urma urmei de ce la 2 și nu la 2,5 sau 3? Și dacă pe ale lui Leacă și Usatîi trebuie să le înmulțim, cu ale lui Filat și Dodon ce facem, le împărțim?

Ce notă le-ar fi pus studenților, care le-ar fi prezentat o asemenea lucrare, sociologii în cauză? Asta făcând abstracție de faptul că pentru sondajul respectiv ei ar fi primit, la sigur, de la Filat și Dodon câte un 10… Or, nici cel mai mare visător din PLDM sau PSRM nu și-ar permite nici măcar să se gândească la asemenea scoruri pentru Leancă și Usatîi. Acești bravi ostași ai calculelor au reușit însă și au găsit soluția prin care să-i omoare pe cei doi.

O mică remarcă: „scuzele” cu neînregistrarea la Ministerul Justiției a lui Leancă și a lui Usatîi nu merge, or, Usatîi are acte în regulă, iar în barometrul de data trecută acesta a fost inclus în întrebarea închisă, chiar dacă nu era înregistrat.

Dragi sociologi, opinia publică avertizează: filatul dăunează grav sănatății și credibilității Dumneavoastră!

P.S. Iată ce opinie are unul dintre sociologii care a reușit pe parcursul anilor să nu dea lamentabil cu nasul în glod, cum au făcut-o astăzi unii.
bop

Gabriel Călin

sursa: moldova24.info

About Author

admin