Igor Dodon, mesaj pentru judecătorii CC: Trebuie să percepeți la justa valoare rolul instituției și să nu aserviți mediul politic

Sarcina Curții Constituționale este de a fi un reper pentru instituțiile statului în ce privește desfășurarea activității de asigurare a unei guvernări responsabile, în care drepturile și libertățile oamenilor sunt garantate. Declarația a fost făcută de președintele țării, Igor Dodon, la Conferința internațională dedicată 25 de ani de la crearea Curții Constituționale.

În discursul său, șeful statului a vorbit despre necesitatea maturizării democrației naționale.

„Doar așa vom putea proteja statul de intențiile accentuate de demontare a principiilor din Constituţie în interesul de conjunctură al unor forţe politice, la care am asistat ceva timp în urmă, fiind martorii așa-ziselor tentative de lovitură de stat”, a declarat președintele.

Igor Dodon s-a referit și la necesitatea fortificării rolului stabilizator al Curții Constituționale în tentativele uzurpării puterii. Președintele țării și-a exprimat convingerea că actuala componență a Curții Constituționale va percepe la justa valoare rolul instituției și se va opune încercărilor mediului politic de a o aservi.

Despre neadmiterea aservirii Curții Constituționale în interese politice a vorbit și președintele Parlamentului, Zinaida Greceanîi. Speakerul a amintit despre evenimentele de la începutul lunii iunie 2019 și decizia Curții Constituționale luată, din oficiu, prin care și-a revizuit actele pronunțate în perioada 7-9 iunie, fiind nevoită, de fapt, să anuleze propria decizie.

”Dincolo de aprecierea contradictorie a societății pentru acea situație, Hotărârea Curții din 15 iunie privind anularea deciziei anterioare a adus pe făgașul constituțional și firesc procesele democratice din țară, devenind o sursă pentru liniștea socială, pentru menținerea statului de drept”, a menționat Președintele Legislativului.

About Author

admin