Ilan Shor a făcut prima DECLARAȚIE după publicarea raportului Kroll

Omul de afaceri Ilan Shor a făcut prima declarație după publicarea raportului Kroll. Shor a spus că este gata să răspundă la întrebările anchetatorilor pe marginea acestui raport și că este, la fel, de interesat ca și majoritatea cetățenilor să afle cine a furat miliardele din bănci.

„Analizez raportul. Sunt multe lucruri care confirmă ce am spus anterior, despre faptul că acea gaură financiară s-a creat înaintea venirii investitorului privat, iar noi a trebuit să o acoperim. În ciuda informațiilor care au apărut, eu mă aflu la Chișinău, sunt în țară, probabil comanditarii acestora și-ar dori ca eu să plec și adevărul să nu iasă la iveală. Nu am plecat și nici nu am de gând, voi colabora cu organele de anchetă foarte deschis de câte ori va fi nevoie. Voi fi în Moldova până când adevărul nu va fi scos la iveală.

Suntem într-o colaborare strânsă cu organele de anchetă, punem la dispoziția lor toate documentele necesare. Suntem cei mai interesați să vedem cine a furat banca începând din anii ’90 și până în 2013. Imediat ce vom finisa studierea raportului, voi ieși personal în fața publicului cu explicații pe marginea acestuia”, a declarat Ilan Shor pentru Komsomoliskaia Pravda.

About Author

admin