Intrarea în parcul Valea Morilor, din zona MoldExpo, reamenajată: va fi un scuar (FOTO)

La intrarea în Parcul Valea Morilor, din strada Gr. Alexandrescu, va fi amenajat un scuar, iar zona va deveni una pietonală. Despre aceasta a anunțat primarul general Ion Ceban, potrivit căruia, pentru aceasta se va cheltui 120 de mii de lei, bani din bugetul municipal.

„În acea zonă, care mai mulţi ani a fost lăsată de izbeliște, acum va fi amenajat un scuar frumos.

Intrarea în parcul Valea Morilor, din zona MoldExpo, pe o suprafaţă de 200 m2, va fi transformată în una pietonală, astfel, accesul mașinilor va fi interzis. Două parcări pentru automobile vor fi amenajate în nemijlocita apropiere a viitorului scuar”, spune primarul.

Ceban a subliniat că actualmente, pretura sectorului Buiucani desfășoară̆ lucrări de schimbare a bordurilor şi amenajare a unei fâşii de gazon. Tot acolo, va fi instalat mobilier urban, deoarece zona este intens vizitată de părinți cu copii.

Edilul mai punctează că în paralel, sunt amenajate şi scările de acces spre ogrăzile curţilor din str. Gr. Alexandrescu, unde sunt prevăzute a fi construite şi rampe pentru persoanele cu mobilitate redusă.

Lucrările de amenajare a scuarului vor fi încheiate la sfârşitul săptămânii viitoare.

About Author

admin