Ion Ceban a adus mulțumiri Consiliului Local din sectorul 6, București: a alocat 846 mii de euro pentru parcul „Alunelul”

Consiliul Local din sectorul 6 al municipiului București a aprobat astăzi alocarea a 846 mii de euro pentru inițierea etapei a doua de reabilitare a parcului „Alunelul”. Primarul general Ion Ceban a adus mulțumiri Consiliului, dar și primarului Gabriel Mutu, pentru susţinerea şi suportul acordat.

Astăzi, viceprimarul Inga Ionesii împreună cu pretorul sectorului Buiucani, Vadim Brînzaniuc au participat la ședință și, împreună cu colegii de la București, au semnat Acordul. Suportul vine în contextul în care cu ţara vecină avem semnate mai multe acorduri de înfrățire/cooperare și o colaborare frumoasă”, a declarat Ceban.

Între timp lucrările de reabilitare a parcului sunt în toi.

Urmează construcția a două fântâni arteziene, amenajarea spațiilor verzi, instalarea sistemului de irigare, a iluminatul public și cel decorativ, precum și a mobilierului urban. Tot în cadrul lucrărilor, pe întreg perimetrul parcului va fi amenajată o centură, prevăzută pentru persoanele, care practică sportul și bicicliști.

De asemenea, urmează a fi amenajat un teren multifuncțional de sport, iar la final este planificată construcția scenei pentru concerte.

Pentru reabilitarea parcului „Alunelul”, colegii din România acordă un suport de 846 mii Euro.

Amintim că valoarea totală a proiectului de reconstrucţie a Parcului „Alunelul” este de 948.000 Euro, restul sumei este alocată din bugetul municipal.

About Author

admin