Legăturile cu Usatîi îi vor distruge pe politicienii pro-europeni

Colaborarea partidelor pro-europene de opoziție cu Renato Usatîi și serviciile secrete ruse din spatele său, se va răsfrânge acut asupra acestora. O opinie în acest sens se conține într-un comentariu publicat pe portalul Hotnews.md. Autorul își exprimă nedumerirea de faptul cum PAS și PPDA aleg să se alieze, chiar și indirect cu Renato Usatîi, crezând că el reprezintă răul mai mic.

„Faptul că Usatîi este un produs toxic pentru tabăra pro-occidentală nu înseamnă sub nici o formă că el va fi avortat de opoziția pro-europeană. Prezența lui Usatîi la posturile de televiziune moldovenești și servilismul comentatorilor ”democrați” și ”europeni”, care îi sorb vorbele ”înțelepte” de pe buze, este absolut surprinzătoare. ”Renato Gheorghievici” a devenit favoritul celor două canale de opoziție ”pro-europeană” din Moldova – TV8 și Jurnal TV – și putem presupune că acest lucru n-a fost făcut în mod dezinteresat. Aparițiile televizate ale lui Usatîi sunt răsplătite generos cu bani aduși din Rusia, iar, în schimb, Usatîi oferă spectatorilor noștri bombe mediatice supte din deget de către serviciile rusești”, se spune în comentariul Hotnews.

Autorul mai notează că deși înțelege interesul lui Andrei Năstase de a susține retorica lui Usatîi, îi pare uimitor că în aceeași câmpie cade și lidera PAS, Maia Sandu. Or, în opinia acestuia, Năstase este obișnuit să pună „batista pe țambal” pentru a obține propriile avantaje. Însă același scenariu pentru imaginea Maiei Sandu ar putea fi devastator.

„S-ar putea ca în tabăra Maiei Sandu să se considere că Usatîi ar fi răul cel mai mic și că înfrățirea dintre pro-europeni și serviciile secrete ruse este una de moment. Ei cred că acest cancer politic – Usatîi – va fi rapid extirpat după repurtarea unei victorii definitive asupra lui Plahotniuc. Doar că un asemenea calcul este cu siguranță iluzoriu și naiv. Contactul cu Usatîi nu poate trece fără să lase urme adânci. Crezând că va reuși să ia caimacul și să se debaraseze rapid de Usatîi, Maia Sandu greșește amarnic – vrând să-l călărească pe Usatîi și pe Năstase, ea riscă să fie călărită rău de tot de ei”, adaugă autorul.

sursa: evenimentul.md

About Author

admin