Ministerul Economiei: Îmbunătățirea situației economice din regiune a încurajat creșterea exporturilor

Anul 2017 a fost un an bun pentru agenții economici orientați spre export. În 11 luni ale anului trecut aceștia au livrat pe piețele externe mărfuri și servicii în valoare de peste 2,1 miliarde de dolari sau cu peste 341 milioane de dolari față de aceeași perioadă a anului precedent. Creșterea a fost, astfel, de aproape 20 la sută.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Economiei și Infrastructurii, tradițional deja, aproape 66% din mărfuri moldovenești ajung pe piața Uniunii Europene, iar cota țărilor CSI este de aproximativ 20 la sută din livrări peste hotare.

Raportat la categoriile de mărfuri, exportul de legume și fructe a crescut cu peste 46%, semințele și fructele oleaginoase – cu 17%, cerealele și preparatele pe bază de cereale – cu peste 15%, îmbrăcămintea și accesoriile – aproape 14%, iar băuturile cu mai mult de 13%.

Și valoarea mărfurilor importate în lunile ianuarie-noiembrie 2017 s-a majorat. Acestea au crescut cu 20% sau cu 731,1 milioane de dolari față de perioada ianuarie-noiembrie 2016. Creșterea importurilor a fost condiționată de majorarea cererii interne, alimentată de creșterea reală a salariului, creșterea remiterilor de peste hotare, precum și aprecierea monedei naționale, care, la rândul său, a determinat creşterea volumului fizic al mărfurilor importate.

Potrivit MEI, creșterea comerțului extern al țării noastre s-a datorat în mare parte relansării producției în unele sectoare ale industriei, îmbunătățirii situației economice în regiune, dar și creșterii esențiale a volumului producţiei agricole în anul 2016, precum și continuării trendului pozitiv al sectorului agricol din anul 2017.

sursa: moldova24.info

About Author

admin