Ministrul Justiției, Alexandru Tănase, demisionează din funcție

Ministrul Justiției, Alexandru Tănase, a anunțat astăzi că demisionează din funcție. Decizia vine ca urmare a unei campanii de denigrare în adresa sa. Într-un mesaj pe Facebook, Tănase scrie că a acceptat să devină ministru al Justiției pentru a promova reformele în domeniu, dar nu ca să devină țintă electorală.

“Nu mi-am propus nici pentru o clipă să mă implic în activități politice, cu atât mai mult n-am preluat portofoliul de ministru pentru a deveni țintă electorală. Este în spiritul valorilor europene, ca orice funcție de demnitate publică, să se bazeze mai întâi de toate pe încredere publică. Atunci când această încredere este periclitată, chiar și de motive lipsite de pertinență, orice inițiativă cât de bună ar fi, nu va da rezultatul scontat. Interesul personal nu poate fi pus deasupra interesului general. În acest context, am ajuns la concluzia ca cea mai potrivită soluție în situația creată este să-mi prezint în zilele ce urmează, demisia din funcția de Ministru al Justiției, astfel încheindu-mi cariera publică”, a scris Tănase pe Facebook.

Amintim că Alexandru Tănase a fost numit ministru al Justiției pe 10 ianuarie 2018. El a mai ocupat acestă funcție în perioada 2009-2011.

About Author

admin