Opțiunile lui Năstase în cazul înfrângerii

Portalul Hotnews.md a publicat o analiză a campaniei electorale, în care spune că  s-au întâmplat lucruri haioase:

Pe 17 Octombrie, dl Năstase, vorbind cu alegătorii a spus: “Nici nu iau în calcul ipoteza să pierd alegerile. Dacă pierd, nu e vorba despre mine. E vorba despre orașul și țara asta. Dacă, Doamne ferește, vine Dodon și pune stăpânire pe Chișinău, e grav, oameni buni. Vă rog să înțelegeți chestia asta. Eu nici nu cred într-o asemenea ipoteză. Mai degrabă îmi iau valiza și plec, decât să rămân la orice minister. Pentru că știu ce se va întâmpla. Ne vom prăbuși”.

Dar dl Năstase nu a spus niciun cuvânt despre programul lui, nimic cu ce e mai bun programul lui decât a oponenților. E clar ca dl Năstase vrea oamenii să se teamă. Să se teamă de viitorul în care el nu e primar.

Pe 30 Octombrie Năstase, în cadrul unei emisiuni la un canal prietenos (Jurnal TV) afirmă altceva: “Știți, cumva, deodată ai gândul acesta să-ți iei lumea în cap și să te duci. A fost speculat, cum credeți, că las eu lucrurile la jumătate de drum? Sunt adeptul lucrului bine făcut și dus până la capăt. Asta știți cum, au profitat cumva de o expresie sau alta, mai inspirat sau mai neinspirat. Și atunci bineînțeles că vor exploata. Noi am pornit niște procese de lungă durată, noi suntem la startul cursei și eu nu abandonez cursa atunci când își doresc unii sau alții, îmi voi duce crucea până la capăt și trebuie să facem tot ce ne stă în puteri ca Chișinăul nici de data aceasta să nu ajungă pe mâna socialiștilor și a steluței roșii”.

Și aici dl Năstase nu a precizat, care procese de lungă durată au fost pornite și ce efecte vor avea. Și când putem aștepta aceste efecte – pentru ca formularea “de lungă durată” poate fi mai lungă decât viața celor care așteaptă.

În cele din urmă nimeni nu i-a sugerat dlui Năstase să plece după alegeri, dânsul singur a făcut această afirmație.

Rămâne chișinăuienii să spere că aceste dezechilibre psiho-emoționale să nu-l caracterizeze pe dl Năstase când va fi primar, or când va reveni în biroul ministrul de interne.

De fapt e logic dl Năstase să se răzgândească – ce-l așteaptă pe dl Năstase la Frankfurt?

Îl așteaptă biroul de ministru, cu pașaport diplomatic, mașina de serviciu și șofer atent?

Or poate Frankfurtul caută un primar bun?

Atâta timp cât acolo nu-l așteaptă nimic dl Năstase va sta în Moldova. Ministru or primar.

sursa: hotnews.md

About Author

admin