PAS, PPDA şi PLDM nu pot mobiliza oamenii să iasă la proteste: astăzi s-au adunat 100 de persoane din mai multe raioane (VIDEO)

Liderii PAS, PPDA şi PLDM nu reuşesc nici în ruptul capului să mobilizeze oamenii la acţiunile lor de protest. Exponenţii celor trei formaţiuni au reuşit să adune doar circa 100 de personae, din trei raioane, la o manifestaţie organizată astăzi la Hânceşti.

Din imagini se poate observa că acţiunea de protest este una anemică, iar lumea nu pare deloc receptivă la mesajele războinice, pe care încearcă să le transmită organizatorii.

Astfel de eşecuri au fost semnalate, în ultimele săptămâni, în mai multe raioane. La Orhei, mai mulţi fruntaşi ai PPDA, PAS şi PLDM au trăit recent momente rușinoase. Aceştia au intenţionat să organizeze o acţiune de protest în localitate, însă au simţit pe pielea lor furia localnicilor. Înarmaţi cu mături, locuitorii municipiului i-au măturat simbolic din oraş pe cei veniţi să le tulbure liniştea.

Aceeaşi situaţie s-a produs anterior şi la Ungheni. În jur de 100 de reprezentanți ai PAS PPDA şi PLDM, dar și ai unor ONG-uri care le sunt afiliate, au fost huiduiți de un număr dublu de localnici, care le-au cerut să plece. Oamenii din Ungheni scandau ”Hoții” și ”Mincinoșii”.

Un tratament similar l-au avut Maia Sandu și Andrei Năstase și la Nisporeni, dar și la Soroca, de unde au fost alungați de oameni.

sursa: today.md

About Author

admin