Pavel Filip, în cadrul unei întrevederi cu congresmenii Pete Olson și David Price: Moldova are nevoie de sprijinul SUA

Premierul Pavel Filip a salutat introducerea pe agenda Congresului SUA a proiectului Rezoluţiei privind impulsionarea relaţiilor bilaterale SUA – Republica Moldova, promovată de congresmenii Pete Olson și David Price, copreşedinţi ai Grupului de sprijin politic pentru Republica Moldova.

În cadrul unei întrevederi cu cei doi oficiali americani, au fost discutate progresele țării noastre pe calea reformelor și determinarea autorităților pentru fortificarea dialogului cu partenerii occidentali.

„Avem nevoie de sprijinul SUA pentru a asigura parcursul occidental al Republicii Moldova, astfel încât la sfârșitul mandatului acesta să devină ireversibil”, a menționat Pavel Filip.

Congresmenii Pete Olson și David Price au reconfirmat importanţa dialogului strategic bilateral, subliniind oportunitatea extinderii Grupului de sprijin politic pentru țara noastră prin promovarea obiectivelor comune în cadrul mai multor comitete de profil şi pe agenda legislatorilor americani.

Amintim că, pe 20 iunie curent, pe agenda Camerei Reprezentanţilor a fost depusă și rezoluția prin care Congresul SUA susține Republica Moldova, Ucraina și Georgia, în efortul lor de a-și menține integritatea teritorială și suveranitatea politică.

Grupul de sprijin politic pentru Republica Moldova din cadrul Congresului SUA a fost creat la 13 iunie 2017, în scopul menținerii unui dialog permanent în parteneriatul moldo-american, dar și rolul Republicii Moldova în securitatea europeană şi energetică din Europa de Est.

About Author

admin