PERCHEZIȚII la compania Moldovagaz

perchezitii moldovagaz.png5.png

Poliția de investigare a fraudelor economice a descins în dimineața zilei la Moldovagaz și Moldovatransgaz. În total, au loc 25 de percheziții pe mai multe adrese din capitală. Acestea au legătură cu un dosar penal.

Potrivit procurorului din cadrul Procuraturii Generale, Vitalie Busuiuc sunt vizați un membru al Consiliului de Administrație MoldovaGaz și un șef de departament din cadrul aceleiași companii. În dosar figurează 13 persoane.

„Ele țin de investigarea unei cauze penale în privința factorilor de decizie a Moldovagaz și alte întreprinderi. În acest sens, la 24 februarie 2016 a mai fost pornită o urmărire penală în baza mai multor infracțiuni, de evaziune fiscală, spălare de bani prin escrocherie și delapidare a mijloacelor financiare în sume deosebit de mari, precum și a insolvabilității fictive a unei întreprinderi”, a declarat Busuioc.

Totodată, a mai fost pornită o urmărire penală și pe faptul confecționării și utilizării documentelor false.

Persoanele implicate ar fi dobândit ilegal 50 de milioane de lei.

„Respectiva sumă, de 50 mln lei, ca urmare a aplicării metodologiei de calcul a consumurilor tehnologice și a pierderilor tehnice a gazelor naturale, urmează a fi incluse în tarif, respectiv suportate de către cetățenii RM”, a adăugat procurorul.

foto: publika.md

About Author

admin