Plahotniuc: PDM va veni cu un concept de gestionare a sistemelor sănătății și protecției sociale, care să elimine inechitate și abuzurile

Educația este unul dintre domeniile în care s-a improvizat enorm în anii trecuți, iar acest lucru a dus la efecte extrem de negative asupra copiilor, părinților și profesorilor. Totuși, PDM a reușit să genereze mai multe transformări importante, care au trezit reacții foarte pozitive din partea cadrelor didactice și a cetățenilor, în general. Declarația a fost făcută de către președintele Partidului Democrat din Moldova, Vlad Plahotniuc, după ședința Consiliului Național Politic al formațiunii.

Acesta a mai spus că educația joacă un rol foarte important pentru modernizarea țării, fiind unul dintre domeniile prioritare pentru PDM a din momentul în care a preluat conducerea ministerului de resort.

”Educația este unul dintre domeniile în care s-a improvizat enorm anii trecuți, cu efecte extrem de negative asupra copiilor, părinților și profesorilor. Noi însă am reușit să generăm deja niște transformări importante, care au trezit reacții foarte pozitive din partea cadrelor didactice și a cetățenilor, în general. Noi urmărim obiective concrete și înțelegem, că reformele nu trebuie să mai fie făcute doar de dragul reformelor – ele trebuie să țină cont de realitățile din domeniu, de capacitatea reală de a-l moderniza”,
a menționat Plahotniuc.

Alte două domenii pe care reprezentanții PDM promit să le modernizeze sunt sănătatea și protecția socială.

”PDM va veni în scurt timp cu un nou concept de gestionare a acestor domenii, unul care să aibă la bază atât modernizarea lui, cât și eliminarea abuzurilor și inechității sociale. Vom crea condiții mai bune și pentru pacienți, și pentru medici, astfel încât ei să aibă motivația să lucreze în țară”, a precizat liderul PDM, citează today.md.

About Author

admin