„Prima Casă” a impulsionat piața imobiliară // Numărul persoanelor care solicită consultații a crescut cu 20 la sută

În mai puțin de o săptămână (2-6 aprilie) numărul clienților care s-au adresat pentru consultații la companiile imobiliare a crescut cu aproximativ 20 la sută, declară Uniunea Agențiilor Imobiliare (UAI).

„Suntem suprasolicitați pe segmentul apartamentelor cu o cameră și două. Practic toți caută o locuință pe care să o cumpere prin intermerdiul „Prima Casă”, afirmă Andrian Toderașcu, președintele UAI, citat de abcnews.md.
Potrivit lui, noile circumstanțe au determinat companiile imobiliare să desemneze cel puțin câte un agent care se ocupă exclusiv de clienții interesați să cumpere un apartament prin intermediul „Prima Casă”.

Experții afirmă că pe lângă rata redusă, cel mai important element în acest program imobiliar este contribuția inițială redusă. Dacă în cazul creditelor imobiliare clasice avem nevoie de bani ce acoperă minim 30 la sută din costul locuinței, prin intermediul „Prima Casă” e suficient și 10%.

Odată ce programul guvernului a devenit operațional, Uniunea Agențiilor Imobiliare a lansat un spot inedit, prin care vrea să convingă moldovenii că agenții imobiliari autorizați le sunt parteneri și nicidecum intermediari care umflă artificial prețurile.

About Author

admin

  • Anton Calugher

    si o sa creasca si mai mult dupa ce o sa fie punctata in lege initiativa lui Plahotniuc de eliminare a tuturor taxelor ascunse din contracte si pedepsirea celor care mint cetatenii!

    • Elena Burlacu

      Te duci la compania de creditare, imprumuti 5000, si ei iti promit cel mai mic procent. Cind te uiti dupa asta in contractul care l-ai semnat, intelegi ca le esti lor dator cu 15000. Trebuie da facut sa fie totul transparent fara taxe ascunse

  • Sandu Miron

    Evident daca proiectul prima casa ofera credite mult mai avantajoase.