Raportul Kroll – 80 de pagini de APĂ DE PLOAIE

kroll
Raportul Kroll nu este nici mai mult, nici mai puțin decât apă de ploaie. În zadar a așteptat lumea publicarea acestuia, or „scandalosul document” nu face deloc lumină asupra evenimentelor din sistemul bancar. Din contra, raportul Kroll nu face decât să încurce și mai mult ițele, or cetățeanul nu află nimic nou din documentul dedicat unui singur om.

După ce citești cu atenție cele 80 de pagini, conștientizezi că parcă le-ai mai citit undeva. Așa și este, or marii investigatori nu au făcut decât să facă un referat cules din publicațiile apărute anterior în presă. Dacă pentru asta s-au cheltuit 350 de mii de USD, atunci nu e clar ce au cerut cei de la BNM de la specialiștii KROLL-ului? Poate anume realizarea unui astfel de referat? Poate din start sarcina pusă „detectivilor” a fost una care nici pe departe nu viza problema reală, ci inculparea unui singur personaj? Și până la urmă nici culpabilitatea acestuia nu a fost demonstrată în raport, nemaivorbind de beneficiarii sumelor enorme despre care vuiește presa de la Chișinău.

Întrebarea care apare după lectura acestei broșuri extrem de scumpe este dacă nu cumva e una falsă or, orice redacție de la Chișinău o făcea mai bună, sau în cel mai rău caz la fel de proastă. Cel mai probabil că detectivii de la Kroll au avut alte sarcini decât cele anunțate poporului, iar guvernarea continuă să-și ascundă astfel propriile hoții, servindu-ne această apă de ploaie.

sursa: Gabriel Călin, Moldova24

About Author

admin