Reforma fiscală // Creșteri salariale pentru angajații sferei private

Mii de angajaţi din cadrul unor companii private din ţara noastră se bucură de rezultatele pozitive ale reformei fiscale. La doar o lună de la intrarea în vigoare a acestui document, aceştia vor avea lefuri mai mari, cu până la 10%.

Angajatorii au decis să majoreze salariile din economiile pe care au reuşit să le facă în urma reducerii impozitului pe venit de la 18 la 12%. Şi contribuţiile sociale ale patronilor au scăzut cu 5 puncte procentuale.

Igor Ungureanu este unul dintre oamenii de afaceri care a decis, la scurt timp după implementarea reformei fiscale, să majoreze lefurile a peste 500 de angajaţi ai patiseriei pe care o conduce.

“Grație acestei reforme și, în principiu, suma economiilor se ridică undeva estimativ la un milion 500 de mii de lei pe an. Un cofetar care lucra 15 zile și avea un salariu de 4 200 – 4 500 de lei, acum primește 5000 – 5 200 de lei”, a spus directorul comercial al unei patiserii, Igor Ungureanu.

De creşteri salariale se vor bucura şi cei 1500 de angajaţi ai unei rețele de hipermarket-uri din Capitală. Angajatorul şi-a permis, în acest an, să majoreze lefurile de două ori. La începutul anului, oamenii au primit o majorare de 11%, iar după implementarea reformei fiscale, salariile vor creşte cu încă 7 la sută.

“Acest lucru a fost posibil datorită faptului că sunt în creștere și veniturile oamenilor, și puterea de cumpărare. Aceste lucruri au un impact asupra circuitului banilor și veniturilor companiei noastre”, a spus contabilul-șef al unei rețele de magazine, Natalia Camcerova.

Reforma fiscală a intrat în vigoare în data de 1 octombrie. Documentul prevede atât creșterea veniturilor populației, cât şi stimularea mediului de afaceri, reducerea economiei tenebre, combaterea fenomenului salariilor în plic, a evaziunii fiscale și a veniturilor nedeclarate. Totodată, în urma reformei, salariile mici, de până la două mii de lei, nu sunt impozitate, fapt ce reprezintă o premieră.

sursa: publika.md

About Author

admin