Sandu l-a luat peste picior pe fostul său coleg din blocul ACUM, Andrei Năstase

Lidera PAS, Maia Sandu, l-a luat peste picior pe fostul său coleg din blocul ACUM, Andrei Năstase, pentru regretul acestuia că Sandu şi Executivul pe care îl conducea a renunţat la putere, în toamna anului trecut. Declaraţia a fost făcută în cadrul emisiunii “Cabinetul din umbră”, de la Jurnal TV.

Sunt surprinsă că aveţi o părere bună despre Igor Dodon, deoarece credeţi că Igor Dodon a avut intenţia să menţină la putere un guvern care muncea pentru cetăţeni”, i-a reproşat Sandu lui Andrei Năstase.

Amintim că, anterior, Andrei Năstase a acuzat-o pe colega Maia Sandu de faptul că a forţat plecarea de la guvernare a blocului ACUM.

După zece ani de luptă, am adus la guvernare niște oameni care doreau binele acestei țări, dar iată că puterea a fost dată. Cine își asumă responsabilitatea pentru acest lucru? Nimeni. Și noi îl tot arătăm cu degetul pe Dodon. Nu e meritul lui, e vina noastră și trebuie să ne asumăm asta. Noi, cei de la PPDA, am insistat ca acea asumare de răspundere a Guvernului să nu se producă, deoarece ştiam că va pica Guvernul”, a precizat liderul PPDA, în cadrul unei emisiuni la postul de televiziune TV 8.

About Author

admin