Șantajiștii administratorului unei companii de transport, căutați: se eschivează de la pedeapsă // FOTO

Inspectoratul General al Poliţiei solicită ajutorul cetățenilor la localizarea şi reţinerea membrilor unui grup criminal organizat, învinuiţi de către procurorii Procuraturii mun. Chișinău, Oficiul Râșcani, pentru comiterea mai multor activități criminale. Ținta suspecților era administratorul unei companii de transport internaţional de călători, manifestate prin activități de șantaj asupra acestuia, distrugerea prin incendiere și deteriorare a autocarelor, atât pe teritoriul Republicii Moldova, cât și în alte state precum Federația Rusă și Republica Cehă, cu scopul determinării agentului economic, de a renunţa de la activitatea prestată, pe o rută internaţională.

La 25 aprilie 2019, ofițerii de investigaţii ai INI, în comun cu procurorii Procuraturii mun. Chișinău, Oficiul Râșcani, au reţinut doi dintre organizatorii grupului criminal împreună cu alţi complici.

La 27 aprilie, în urma examinării demersului privind aplicarea măsurii de reprimare-arest preventiv pe un termen de 30 zile, vis-à-vis de persoanele nominalizate, judecătorul Judecătoriei Chişinău, sediul Ciocana, a respins demersul înaintat, stabilindu-le măsura de reprimare preventivă, eliberarea provizorie sub control judiciar pe un termen de 30 zile, stabilindu-le un şir de obligaţii.

Ulterior învinuiţii au încălcat obligaţiile stabilite de instanţă, eschivându-se într-o direcţie necunoscută.

În acest context, Poliţia solicită ajutorul cetăţenilor în vederea stabilirii locului aflării suspecților, doi bărbați de 33 și respectiv 38 de ani.

Dacă cineva cunoaşte informaţii privind locul aflării suspecților, sunați imediat la numerele de telefon: 069999457, 022-577-153, 078710293.

Poliția va păstra confidențialitatea surselor de informare.

About Author

admin