Șeful statului a prezentat scenariile posibile a situației politice din țară

Președintele Igor Dodon susține că la această etapă sunt trei scenarii posibile de evoluție a situației politice în țară după ce majoritatea parlamentară a rămas cu 50 de deputați: guvern minoritar până la alegerile prezidențiale; crearea unei coaliții de salvare națională formată din PSRM, PDM, PAS și PPDA, și al treilea scenariu – alegeri parlamentare anticipate.

Șeful statului a declarat în cadrul emisiunii „Președintele răspunde” că este gata, de săptămâna viitoare, să se așeze la masa de discuții cu reprezentanții a celor patru partide antioligarhice din Parlament: PSRM, PDM, PAS, PPDA pentru a decide asupra creării unei coaliții de salvare națională.

„Pe termen scurt, de trei-patru luni, să desfășurăm alegerile prezidențiale, să nu ne legăm cu bandiții, după alegeri vedem cine învinge: dreapta sau stânga și decidem mai departe. Dar nu ne legăm nici noi, nici voi cu Plahotniuc”, a spus Dodon.

Președintele susține că dacă se va merge pe al treilea scenariu, atunci trebuie să vedem ce va decide Curtea Constituțională. Potrivit șefului statului, dacă Înalta Curte va spune că prezidențialele și anticipatele nu pot avea loc într-o zi, atunci după scrutinul prezidențial, Parlamentul urmează a fi dizolvat, iar alegerile parlamentare anticipate să fie organizate în februarie-martie 2021.

About Author

admin