Serghei Pcela, despre actualul primar interimar de la Bălți, Nicolai Grigorișin: Putea fi des observat în anturajul criminalilor Boka, Șurik, Kabanov, însă era o simplă „șestiorkă”


Trecutul criminal și legăturile cu lumea interlopă a primarului demisionar de Bălți, Renato Usatîi, a fost confirmat chiar de către unul din foștii săi aliați. Fostul șef al Direcţiei Reparaţie şi Construcţie Drumuri, Serghei Pcela, care a plecat recent din funcție din cauza conflictelor cu Usatîi, a vorbit în premieră despre perioada în care l-a cunoscut, în perioada când era anchetator.

Potrivit lui, a fost în anul 1997, când Usatîi făcea parte dintr-o grupare criminală și era mereu prin preajma unui bandit.

„Am aflat de Renato atunci când am făcut cunoștință cu el. Era în perioada când eu eram inspector de urmărire penală, iar el făcea parte dintr-o grupare și a fost adus la poliție. Atunci ne-am cunoscut, am stat, am mai vorbit. El era încă student, însă am văzut că se aciua prin preajma unui bandit, Beso, care a fost ucis pe urmă. În calitate de inspector de urmărire penală știam ce indivizi „dau târcoale pe acolo”. Atunci am făcut cunoștință”, a declarat Pcela într-un interviu pentru Gazeta.md.

Fostul șef al Direcţiei Reparaţie şi Construcţie Drumuri de la Bălți a relatat și cum a făcut cunoștință și cu un alt apropiat al lui Usatîi, Nicolai Grigorișin, devenit între timp primar interimar la Bălțu. Serghei Pcela spune că cei doi se știu de pe vremea când făceau parte din grupări infracționale.

„Grigorișin era un personaj cunoscut, care putea fi des observat în anturajul persoanelor cu trecut criminal, așa ca Boka, Șurik, Kabanov, cel din urmă controlând cea mai serioasă structură mafiotă. Grigorișin li se subordona, însă nu era o autoritate criminală, ci o simplă „șestiorkă” (n. red – slugă). Dacă e să vorbim în termeni juridici, el făcea parte din „personalul de deservire”: adu asta, du aceea”, a mai relatat Pcela.

Despre trecutul criminal, dar și legăturile actuale cu lumea interlopă ale fostului primar de Bălți, Renato Usatîi, presa din Moldova și Rusia a scris de mai multe ori. Cel mai des, sunt scoase în evidență legăturile foarte apropiate cu interlopul Grigore Caramalac, anunțat în urmărire internațională. Cei doi sunt literalmente vecini la Moscova, iar potrivit informațiilor apărute în presă, Caramalac este coordonatorul acțiunilor lui Usatîi din politica de la Chișinău.

sursa: today.md

About Author

admin