Serviciile municipale sunt pregătite pentru a face față ninsorilor, asigură primarul general

Primarul general al Capitalei, Ion Ceban, declară că serviciile municipale responsabile de întreținerea drumurilor și a curților de bloc, sunt pregătite pentru a face față ninsorilor. Edilul a mai spus, în cadrul emisiunii ,,În Profunzime” de la ProTV, că  pentru intervențiile curente în oraș sunt pregătite 21 de mașini, iar 6 mașini au fost contractate din sectorul privat.

De asemenea, mai spune Ion Ceban, în acest an, autoritățile capitalei vor folosi material antiderapant în proporție de 70 la sută – sare şi 30 de procente  – nisip. Totodată, în curțile de bloc se va folosi antiderapant lichid.

Între timp, întreprinderea municipală de exploatare a drumurilor și podurilor „EXDRUPO” are un nou șef interimar – Sergiu Tomiță. Acesta a fost desemnat în funcție de către primarul general al Capitalei, Ion Ceban, după ce edilul a întreprins o vizită de lucru în cadrul entității.

Înlocuirea șefului interimar al întreprinderii municipale de exploatare a drumurilor, Marcel Zastînceanu, a fost motivată de neregulile admise vizavi de organizarea concursurilor publice pentru achiziționarea materialelor pentru întreținerea străzilor.

La rândul său, Sergiu Tomiță vine din sistem, activând până în prezent de șef –adjunct al întreprinderii „EXDRUPO”.

Sursa:  Politics.MD

 

About Author

admin