Silvia Radu le-a explicat medicilor de familie despre beneficiile practicii libere a medicinei de familie

Ministrul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Silvia Radu, a discutat astăzi, cu mai mulți medici de familie din raioane, despre noua reformă a medicilor de familie și anume „Libera practică a medicului de familie”.

Ministrul le-a explicat în detalii beneficiile noii reforme atît pentru medicii care vor activa în cabinetele individuale, dar și pentru pacienți, procedurile și aspectele principale de activitate. Aceasta a făcut simulări de calculare a salariului, arătând ce venituri și ce creșteri de salarii vor avea dacă vor accepta să practice noua formă de activitate.

„Odată ce veți alege să lucrați individual, veți fi stăpâni pe propria activitate. Veți gestiona singuri sursele financiare, veți avea condiții de muncă bune și echipamente moderne. Odată cu aceste schimbări, va crește și calitatea actului medical și vom putea asigura cu medici de familie toate localitățile rurale din țară”, a menționat Silvia Radu.

Astfel, începând de pe data de 05 noiembrie curent, medicii de familie vor putea depune dosarul la minister și alege individual una din formele de activitate propuse în cadrul noului Program, cum ar fi:

– cabinetul individual al medicului de familie (fondat de un singur medic de familie titular al practicii);

– centrul medicilor de familie (fondat de doi și mai mulți medici de familie titulari ai practicilor);

– angajat în cadrul unui prestator de asistență medicală primară existent.

Medicii vor primi în gestiune un sector teritorial delimitat, care cuprinde după caz una sau mai multe localități, străzi, case sau blocuri, cu o populație ce se încadrează în normativele recomandate. Finanțările vor fi oferite în funcție de numărul de pacienți, dar și de serviciile prestate suplimentar.

About Author

admin