Sturza și Filat au privatizat cimentul. Vor să privatizeze și Republica Moldova?

Nu puteam să trec peste nominalizarea lui Ion Sturza la funcția de premier. Mai ales după aroganța din această seară, cu referire la dialogul cu cei care reprezintă astăzi sindicatele, așa cum sunt ele.

Îl urmăresc pe acest om de afaceri de prin 2009, dar presa anilor 1999 a relatat cu lux de amănunte despre ispravele când dânsul era premier. Personal, sunt foarte sceptic la capacitatea lui de a mișca lucrurile înainte, mai ales în perioadă de criză, iar motivele se trag încă de pe timpul când Moldova a fost săracită de el și de Vlad Filat. Ambii au fost în fruntea instituțiilor care au pilotat Moldova luni bune, după care la aterizare am rămas fără intreprinderi importante. Probabil fiecare ține minte file din istoria întunecată a Moldovei moderne, despre cum Sturza și Filat au privatizat jumătate de țară.

În acest articol o să mă refer doar la cea mai păguboasă afacere gestionată de Filat și Sturza. Fiecare cetățean care se respectă știe despre cum a fost privatizată cea mai mare fabrică de ciment din Moldova. Toți știu despre cum acești doi fetelei au cedat averea statului pe bănuți, ca mai apoi să ne spună că a fost afacerea secolului. De fapt, afacerea Lafarge ne-a costat vreo 14 milioane de dolari în minus și peste 500 de oameni, da, anume cinci sute de oameni au fost concediați!

La privatizarea Fabricii de Ciment din Rezina au participat două firme importante. Atunci de privatizare se ocupa Filat, iar șeful său direct era Ion Sturza. Prima firmă ofertantă a fost Enercom SRL, cea care a scris cifra de 15 milioane de dolari americani. A doua firmă a fost Finerge 26, o firmă din anturajul Lafarge Franța. Această firmă a oferit doar 10 milioane de dolari americani.

Filat și Sturza, ambii cu putere de decizie, au ales să renunțe la cea mai mare ofertă, iar câștigătoare a fost desemnată firma Finerge 26, însă nu cu 10 milioane dolari, dar cu numai 200 de mii USD.

Probabil deja intuiți ce fel de negocieri au avut loc, ca până la urmă să nu câștige milioanele oficiale, dar cele care au trecut pe alături.

Mai grav este că fabrica deja dispunea de utilaj tehnic foarte scump. A dat vreo 70 de milioane USD pe tehnica adusă din Belgia, iar la momentul privatizării era în stare funcțională și putea să aducă statului venituri de milioane, sau chiar miliarde. Pur și simplu trebuia să fie gestionată corect.

Asta a numit Sturza afacerea secolului? Vânzarea fabricii SA ”Ciment” din Rezina la un preț de magazin părăsit?

Îmi este rușine că cel care astăzi se declară soldat credincios patriei și este chemat la ordinul comandantului suprem nu învață din greșeli. Filat a fost la guvernare, a furat, a plecat, apoi a revenit. Acum văd că deja se avântă și Sturza să facă același lucru. Oare averea statului este un borcan plin cu miere pentru unii? De ce Sturza vrea să se întoarcă în Guvern? Are vreo afacere pe care nu a dus-o până la capăt? sau vrea să se înhame la proiectul aflat în comă numit – PLDM

Eu cred că Moldova ar trebui să fie lipsită de așa candidați. Ajunge să mai fim guvernați de cei cu biografii mânjite de coruptie și trafic de influență. E timpul pentru reforme nu #razborshi!

Ionel Pușcaș
Sursa: ionelchisinau.wordpress.com.

About Author

Reporter