Trebuie să fii din PLDM ca să înțelegi prințesele. Maia Sandu chemată să explice ce a scris în manualele de clasa a doua!

Prințesa politicii de pe Bâc a devenit din nou ținta hohotelor. Numele ei e legat de o nouă reușită din perioada în care era Ministru al Educației din partea PLDM (atunci când a rostit celebra expresie – Trebuie să ne dezînvățăm. De data aceasta, lui Sandu i se reproșșșșșează calitatea textelor din manualele destinate elevilor din clasa a doua.

Calitatea manualelor școlare, editate de Maia Sandu, a fost subiect de discuții la ședința comună a Guvernului și Parlamentului. Președintele Legislativului, Andrian Candu, a atras atenția că multe subiecte din cărțile destinate copiilor din clasa a 2-a sunt greu de înțeles chiar și pentru adulți.

Candu a propus ca Maia Sandu să fie invitată la una dintre următoarele ședințe ca să „descifreze” textele din manuale. Asta dacă se va elibera de la flash-moburi.

„Da, poate ar fi cazul ca la următoarele audieri să o chemăm și pe doamna Maia Sandu și să ne citească ea un text pe care l-am descoperit în clasa doua, băiatul avea de citi un text, vă spun sincer eu l-am citit de zece ori și nu am înțeles absolut nimic. Am impresia că trebuie să ai studii academice ca să citești din ceea ce e dat la copii de opt ani și poate Maia Sandu ar putea să ne explice, dacă se va elibera de la ANRE, haideți să o rugăm pe urmă să vină”, a spus Andrian Candu, citează timpul.md.

Ministrul Educației, Culturii și Cercetării, Monica Babuc, a declarat că una din prioritățile instituției pentru acest an este revederea manualelor.

„Textele în manualele școlare nu țin de Codul Educației, dar de calitatea autorilor acestor texte, este o problemă mult mai complexă care ține în general de cadrele care există în sistemul pedagogic de la noi, iar toate manualele au fost aprobate, trebuie să recunosc, în perioada doamnei Sandu, după aceea doar reeditate în perioada mandatului doamnei Fusu, acum avem de făcut foarte mult de lucru care să reevaluăm și să scriem manuale noi, dar e necesar să facem acest lucru”, a precizatMonica Babuc.

About Author

admin