Un bărbat din Ucraina transporta droguri în Moldova. Polițiștii și procurorii din Soroca l-au reținut


Un bărbat din Ucraina, de 54 de ani, a fost reținut de oamenii legii. Acesta introducea prin contrabandă pe teritoriul Republicii Moldova droguri de tip marijuană.

În urma activităților de investigație demarate în luna septembrie 2019, s-a stabilit că bărbatul, periodic, traversează hotarul RM pentru a aduce droguri, care ulterior sunt vândute în raionul Soroca.

Drogurile erau camuflate în automobilul personal, dotat cu ascunziș.

La data de 4 octombrie 2019, acesta a transportat o altă cantitate de droguri, însă a fost reținut de polițiștii și procurorii din Soroca.

Asupra lui, s-au depistat două pungi în care se afla o masă vegetală cu miros specific asemănătoare cu marijuana, în cantitate totală de aproximativ 1500 gr.

În cadrul audierii, bănuitul a recunoscut vina, fiind constatat că acesta a transportat drogurile din Ucraina pe teritoriul R. Moldova, prin punctul de trecere Țekinovca – Soroca, cu scop de realizare.

Drogurile urmau să fie comercializate în raionul Soroca, iar valoarea lor constituie aproximativ 60 000 lei. În privința bărbatului a fost eliberat mandat de arest pe un termen de 20 de zile.

În cazul în care va fi demonstrată vina, bărbatul riscă de la 3 la 7 ani închisoare pentru „Circulația ilegală a drogurilor, etnobotanicelor sau analogilor acestora în scop de înstrăinare”, iar pentru „Contrabandă” – până la 2 ani.

About Author

admin