Un specialist al Centrului Militar Teritorial Bălţi, așteptat în instanță pentru că a cerut o mită

Procuratura Anticorupţie anunţă despre finalizarea urmăririi penale şi remiterea în instanţa de judecată pentru examinare, a cauzei penale în privinţa specialistului din cadrul Centrului Militar Teritorial Bălţi învinuit de comiterea traficului de influenţă.

În cadrul efectuării acţiunilor de urmărire penală s-a constatat că, specialistul, în complicitate cu o altă persoană, au pretins 800 şi primit 600 de euro de la un tânăr pentru a-l scuti de serviciul militar şi a-i elibera livretul. Aceştia ar fi susţinut că au influenţă asupra factorilor de decizie de la Centru, în vederea perfectării şi eliberării documentului care atestă satisfacerea serviciului militar.

Procurorii au înaintat un demers Ministerului Apărării în vederea suspendării din funcţie a specialistului până la pronunţarea hotărârii definitive a instanţei de judecată pe caz.

Dacă vor fi găsiţi culpabili de comiterea infracţiunii nominalizate, inculpaţii riscă pedepse de până la 6 ani închisoare, sau amendă în mărime de la 200 mii lei.

About Author

admin