Vânzător de amfetamină, reținut pentru 30 de zile // VIDEO

Un bărbat din Capitală a fost arestat pentru 30 de zile, fiind suspectat de realizarea substanțelor psihotrope sub formă de amfetamină.

Ca urmare a investigațiilor efectuate în perioada lunilor decembrie 2015 – februarie 2016, angajații Direcției Antidrog în comun cu Procuratura Generală, au stabilit că suspectul în vârstă de 37 de ani, distribuia substanțele narcotice către realizatori și consumatori,  pe teritoriul Republicii Moldova.

În urma percheziției corporale și automobilului acestuia, polițiștii  au  depistat și ridicat 31 de pachețele de amfetamină, 2 comprimate de SUBUTEX (substanță psihotropă), o pastilă de Ecstasy, 10.000 lei obținuți din comercializarea drogurilor, 3 telefoane mobile prin care bărbatul întreținea legătura cu realizatorii și consumatorii de droguri. Valoarea totală a drogurilor și a mijloacelor financiare sechestrate constituie 41.700 lei.

În acest caz a fost inițiată o cauză penală în baza art. 217/1 alin. 4 Cod Penal al RM. Conform legislației în vigoare persoanele culpabile de „Circulația ilegală a substanțelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor în scop de înstrăinare” se pedepsesc cu închisoare de la 7 la 15 de ani.

About Author

Reporter