Vlad Cebotari: Au fost și la noi, în PDM, voci care cereau să ne implicăm în validarea alegerilor, dar apoi colegii au înțeles cât de gravă ar fi fost imixtiunea noastră în actul justiției

Mai devreme sau mai târziu, partenerii de dezvoltare ai Republicii Moldova vor înțelege că PDM a procedat corect atunci când nu a cedat presiunilor și instigărilor de a face presiuni asupra justiției, pentru ca aceasta să valideze alegerile din 3 iunie. De această părere este vicepreşedintele Partidului Democrat, Vlad Cebotari, într-un interviu acordat portalului deschide.md.

“PDM nu doar că nu a avut nevoie de așa ceva, dar este afectat politic de o situație în care nu se putea implica. Guvernul și PDM nu au atribuții să intervină în nici un fel în actul de justiție, la nici una dintre etape. Orice intervenție de acest gen ar fi fost un abuz grav. Ne-am exprimat public îngrijorarea, atât la nivel de partid, cât și de Guvern, am anunțat repetat ca noi considerăm că alegerile, din punctul nostru de vedere, au fost corecte și că cel mai probabil erau și alte soluții de sancționare a încălcărilor constate de instanță și recunoscute parțial de candidați, nu doar invalidarea”, a declarat Vlad Cebotari.

În opinia fruntaşului PDM, ceea ce se întâmplă acum este o lovitură dată PDM şi Guvernului.

“E foarte evident că ceea ce se întâmplă acum este o lovitură dată în PDM și Guvern, sunt singurele entități care au de pătimit politic pentru această decizie, chiar dacă nu au responsabilitate în privința ei. Suntem ultimii interesați de o așa criză în an electoral, când lucrurile mergeau bine economic și era stabilitate, iar partidul nostru creștea în încrederea oamenilor”, susţine vicepreşedintele PDM.

Cebotari crede că decizia instanţelor în cazul alegerilor din 3 iunie convine exclusiv PPDA şi liderului său, Andrei Năstase.

“Singurul care are de câștigat este chiar Andrei Năstase, prin platforma care i s-a oferit prin această decizie. Opoziția în general are doar de câștigat politic din această situație, prin modul manipulator în care o prezintă și direcționarea incorectă a acestei situații pe guvernare, deși știu că nu are nici o atribuție să intervină în deciziile instanțelor de judecată”, mai spune Vlad Cebotari.

About Author

admin