Vlad Filat: Aveţi încredere, succesul va fi al nostru!

„În numele Partidului Liberal Democrat din Moldova, îmi asum astăzi solemn angajamentul de a face din Republica Moldova un membru cu drepturi depline al marii familii europene. Acesta este obiectivul nostru pentru următorii ani”. Declaraţia a fost făcută de preşedintele PLDM, Vlad Filat, în faţa a peste 100 de mii de participanţi la acţiunea „PLDM pentru Europa”, care s-a desfăşurat în Piaţa Marii Adunări Naţionale.

În luarea sa de cuvânt, Vlad Filat a accentuat că Uniunea Europeană este ceea ce îi permite Republicii Moldova să fie puternică, o ţară mai bună, mai eficientă şi mai prosperă.

„Integrarea europeană este misiunea pe care PLDM şi-a asumat-o şi toţi împreună o îndeplinim”, a declarat Vlad Filat şi a îndemnat alegătorii să-şi dea votul pentru Partidul Liberal Democrat din Moldova care va continua să reformeze ţara.

„Aceste reforme sunt elemente ale procesului de integrare europeană. Viitorul european ne întinde mâna. Pentru acest viitor trebuie să muncim împreună. Au rămas doar 84 de zile până la alegerile din 30 noiembrie. Nu avem dreptul să greşim. Campania electorală lansată astăzi va impune o mobilizare fără precedent. În joc este destinul R. Moldova. PLDM este pregătit, eu personal sunt pregătit pentru această campanie. Aveţi încredere, succesul va fi al nostru!”, a spus Vlad Filat. Liderul PLDM a mulţumit premierului, miniştrilor, deputaţilor şi colegilor din coaliţia de guvernare pentru eforturile pe care le depun în asigurarea parcursului european al Republicii Moldova.

Prim-vicepreşedintele PLDM, premierul Iurie Leancă, a menţionat că perspectiva europeană a Republicii Moldova este prioritatea PLDM.

„În pofida succeselor obţinute în ultimii cinci ani, cetăţenii ţării mai aşteaptă multe schimbări. Astăzi decidem viitorul Republicii Moldova. Partidul nostru este fundamentul acestui viitor şi suntem garanţia că aceste schimbări spre bine se vor realiza”, a spus Iurie Leancă.

Preşedintele Comisiei pentru Politică Externă a Parlamentului European, Elmar Brok, care a venit la Chişinău pentru a participa la acţiunea PLDM, a transmis salutări din partea lui Joseph Daul, preşedintele Partidului Popular European, şi a cancelarului german, Angela Merkel. Brok a declarat că familia politică a PPE susţine ferm Moldova pe calea integrării europene.

„Europa este astăzi solidară cu Moldova. Atunci când voi merge la Bruxelles, voi spune că Moldova are nevoie de şi mai multă susţinere”, a spus Brok.

Vicepreşedintele PLDM, Liliana Palihovici, a declarat că liberal-democraţii au pus fundamentul casei europene, Republica Moldova, şi sunt acei care dau putere ţării de a merge înainte.

„Noi vom da ţării un imbold puternic, vom convinge cetăţenii să meargă înainte în acest moment de cumpănă, să meargă cu hotărâre şi cu mândrie spre Europa. Succesul viitorului nostru european depinde de sclipirea din ochii voştri, de hotărârea voastră de a merge înainte”, a spus Liliana Palihovici.

La acţiunea „PLDM pentru Europa”, ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Natalia Gherman, şi ministrul Educaţiei, Maia Sandu, au anunţat că aderă la PLDM pentru a contribui la mişcarea înainte a R. Moldova.

La eveniment au mai luat cuvântul primarul municipiului Ungheni, Alexandru Ambros, combatantul şi ex-deputatul Vasile Untu, directorul Muzeului de Istorie şi Etnografie Soroca, Nicolae Bulat, liderul Asociaţiei diasporale „Poporul Moldav”, Lidia Plop, vicepreşedintele PLDM, academicianul Grigore Belostecinic, preşedintele Аsociaţiei Ucrainenilor din Moldova „ÎMPREUNĂ”, Mihail Bagas, preşedintele de onoare al Tineretului Liberal Democrat, deputatul George Mocanu. Actriţa Ninela Caranfil, artistă emerită, a dat citire Declaraţiei de suport a uniunilor de creaţie pentru obiectivul PLDM de a duce Republica Moldova în familia UE. Declaraţia, semnată de valoroşi oameni de cultură şi artă din Moldova, a fost susţinută şi de Uniunea veteranilor războiului pentru Independenţă, Asociaţiile veteranilor MAI, veteranilor Forţelor Armate şi ai SIS, Asociaţia foştilor deportaţi şi deţinuţi politici din Moldova.

La sfârşitul evenimentului, a fost adoptată o Rezoluţie în care se menţionează că doar victoria PLDM în alegerile parlamentare din 30 noiembrie poate asigura punerea în practică a Planului PLDM-2020, care înseamnă: Republica Moldova – ţară candidat la aderare în 2017 şi membru deplin al Uniunii Europene în 2020.

About Author

admin